Născut în satul Dobreşti, com. Bara, jud. Timiş – un sat aşezat pe coama unui deal, înconjurat de văi şi dealuri precum valurile uriaşe ale unor mări bântuite de furtună. Îndeletnicirea locuitorilor din Dobreşti şi din satele învecinate: Lăpuşnic, Bara, Rădmăneşti, Ohaba Română, Ohaba Lungă şi Cladova a fost creşterea animalelor şi agricultura. A fost, căci de câţiva ani buni, în sat nu mai sunt decât 20-22 de fumuri… Fiind un sat cam izolat, fără drumuri măcar pietruite, lumea a plecat, fiecare după posibilităţile lor la Lugoj, Coştei, Bethausen, Ghiroda, Timişoara. Pe unde odinioară erau holde, acum sunt păşuni, pentru cele trei-patru turme de oi şi 15 – 20 de cornute mari. Pâlcurile de păduri şi pruni acaparează tot mai mult teren, împreună cu tufele de rugi şi spini.
Dacă trecătorul s-a încumetat să ajungă prin aceste locuri rămâne profund impresionat de liniştea din jur şi de varietatea peisajului. Primăvara, la înfloritul prunilor şi al cireşilor, poţi spune că ai dat de un colţ al Raiului. Nu mai vorbesc de apa multor izvoare care înconjoară satul. Acum oamenii au apă curentă, forată la 120 m şi au cişmele din loc în loc prin sat şi chiar la cimitir. Domnul primar Lăzărescu Ioan, cu care am fost coleg de bancă, fiind fiul satului s-a îngrijit cu fonduri europene să mai îndulcească traiul sătenilor. Au şi drum asfaltat prin sat până la Ohaba Lungă, iar până la Bara este pietruit, dar urmează să-l asfalteze.
De câţiva ani este preconizat să se facă mănăstire pentru călugări, locul fiind sfinţit de către un fiu al satului, pe atunci Mitropolit al Moldovei, iar acum Patriarh, fost coleg (cu un an mai tânăr ca mine), P.F. Patriarh Daniel Ciobotea.
Părinţii mei au fost ţărani: Ana şi Dumitru (Tie Becu). Am o soră mai mare cu un an, Steluţa, şi încă două surori dintr-o căsătorie anterioară a tatălui: Mărioara, cu zece ani mai mare, care a crescut cu noi şi Sofica, din Jabăr, cu opt ani mai mare, pe care nu am cunoscut-o decât după ce m-am căsătorit. Când aveam nouă ani mama a plecat spre veşnicie.
Şcoala primară am făcut-o în satul natal, avându-i ca învăţători pe Ion Căpraru, preotul din satul Honorici, şi Alexe Ciobotea, tatăl actualului Patriarh; clasele V-VI la Lăpuşnic şi VII-VIII la Casa de Copii Găvojdia, apoi trei ani de profesională la U.M.T Timişoara în meseria de lăcătuş construcţii metalice.
Copil fiind, când mergeam la păzit de oi, de capre sau cu vitele unor vecini, căci noi n-am avut vite, eram nedespărţit de poeziile lui Eminescu. Mai târziu citeam tot ce-mi cădea în mână: doxuri, reviste, romane de autori români sau străini. La profesională aveam o profesoară de limba română, foarte exigentă, Constantinescu Ioana, la care dacă luai un şapte erai cineva. Tot ne-a prevenit că o să ne asculte poezia Luceafărul, să ne pregătim. Au trecut două-trei săptămâni, până când, la o oră, a început să ne asculte, cu primul din catalog. Eu eram pe la mijloc, dar până la mine a dat numai doi, trei, patru, un şase şi un şapte.
“- Elevul Peia, poezia Luceafărul şi două strofe din Epigonii!“ (Sora mea, Steluţa, a terminat şcoala de meserii tot acolo, cu doi ani înaintea mea. Când venea acasă în vacanţă îmi recita din Luceafărul. Eu pe jumătate o ştiam deja şi nu mi-a luat prea mult ca s-o învăţ). Am recitat poezia Luceafărul şi am uitat că din Epigonii trebuiau doar două strofe, recitând-o toată şi pe cea de-a doua. Profesoara: “- Aţi văzut că se poate?! Stai jos, nota 10.” Colegii: “- Ăsta-i nebun!” Când vedeau nota 10 la Română la mine în catalog, celorlalţi profesori nu le prea venea să creadă.
Am fost membru al cenaclului şcolii, dar nu a prea avut activitate. Am lucrat ca lăcătuş în uzină timp de trei ani, după care m-au luat la armată, pe care am făcut-o la Turda, ca radist specialist, cl.a III-a. Înainte de armată am scris pe la revista Orizont, iar în armată la Viaţa militară, de unde mi-au dat replica: “Gânduri frumoase, dar care nu reuşesc să se convertească în poezie, mai reveniţi”. Şi n-am mai revenit. M-am hotărât să scriu la Scutul Patriei. Le-am trimis una cu hau, hau şi una…
iar poezia De ce? probabil că e o explozie de moment.”
Atunci am rămas cu un gust amar şi n-am mai scris la nici o revistă. Le scriam la fete numai în versuri. Soţiei i-am scris trei-patru ani mai mult în versuri.
După armată m-am angajat, în 1973, la Drumuri Naţionale Timişoara, filiala Lugoj, ca lăcătuş. Tot în 1973 m-am însurat cu o fată din Jureşti, com. Bîrna – Olariu Maria, cu care am de gând să serbez nunta de aur. Am două fete: Alina şi Corina, ambele profesoare: una, care e şi dirijoarea corului bisericesc, e la Colegiul Coriolan Brediceanu şi cealaltă la Colegiul Iulia Hasdeu. Alina s-a căsătorit şi am o nepoţică de opt ani, Teodora-Maria, de care sunt foarte mândru şi pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dăruit-o. Ginerele, Radu, este referent la Episcopia Caransebeşului.
În 1984 m-am mutat ca lăcătuş de întreţinere la Moara mare, care aparţinea de Bega Pam, iar acum arată ca după război. Am lucrat şaisprezece ani, până ne-au dat în şomaj, în 1999. Nouă luni am fost şomer, patru luni paracliser la biserica cea nouă din Lugoj, cu părintele Mihai Sidei, iar din martie 2000, paznic la Brutăria Ardelean Adrian, cea mai mare şi modernă din împrejurimi, după opt ani şi şase luni activez ca agent de pază la Şcoala Generală Nr. 2 din Lugoj.
În 1999 am început să colaborez cu regretatul prof. Ştefan Pătruţ, la Radio Europa Nova cu cenaclul ,,La Givan”.
Am publicat o vreme la ziarul local Redeşteptarea, apoi la ziarul Învierea al Mitropoliei Banatului. Poezii religioase în grai am publicat şi în Tăt Banatu-i fruncea. Am mai publicat în ,,Jurnal de Bara”, în ,,Buletin Parohial” şi înregistrat la Radio Timişoara pentru emisiunea “Gura Satului”.
Am în manuscris sute de poezii în grai, poezii religioase, piese de muzică populară, trei povestiri pentru copii şi câteva epigrame. La ora actuală fac parte din Liga Poeţilor în Grai Bănăţean, al cărui preşedinte este domnul Ion Ghera iar vicepreşedinte domnul Ion Căliman. În cartea publicată de domnul profesor Ştefan Pătruţ, Antologia poeţilor în grai bănăţean sunt şi eu prezent cu două poezii, precum şi în volumul de versuri ,,Poezii în grai bănăţean” de Aurel Turcuş.
Din 1973 locuiesc în Lugoj.
Rolul hotărâtor în formare? Cred că lipsa mamei de la o vârstă fragedă m-a marcat foarte mult.
