Un beţâc dân Balta Lată
Şe nu faşi cu el nimic,
Dacă dă dă o uiagă
O ajuns în Cotu Mic.
Tot ţânându-să dă blocuri,
Cu moaca dăsfigurată,
I-o vinit poftă să beie
Câta moare străcurată,
Că l-o luat un fel dă greaţă,
Cum beu aşa-n năşcire
Îmbinat romu cu votca
Şî poace că-ş vine-n fire.
Şî văzu nişce copii:
- Mă, dân’ voi care măi are
Pân căduţa dă curechi
Să-m aducă nişce moare?”
- Lasă, uico, că-ţ aduc,
Stai, aşceaptă-mă un pic,
Mă duc sus ca să ieu cheia”
Zisă unu măi voinic.
Până şe sughiţă uica
Dă vo şinşi sau şasă ori,
Iaca vine fişiorandru
C-o olcuţă d-a cu flori.
- Ţâne uico, dacă-ţ plaşe,
Poţ să bei olcuţa toată
Şî să ne măi laş în paşe,
Să ce duşi acas odată.
- Oh!! da faină-i moarea asta,
Am s-o beu, ducă-să-n bubă.
Ş-o turnă pă beregată
Ca pă mânica la şubă.
- Măi, fişior, da măi ai moare?
- Toată cada noi ţ-o dăm,
Că ne-o apucat o scârbă!!!
Şî oricum o lăpădăm
Că la noi nime n-o mâncă,
Ducă-să să-l ardă focu,
Şî acuma cada-i plină,
Dă când s-o-necat urşiocu.
- Tiii!! Fi-ţ-ar mama te al naibii,
Io-am crezut că tu eşci sfânt,
Tu eşci ăla-mpieliţat!
Zdronc cu oala dă pământ.
- Au, uicoo, da şe-ai făcutîî!
N-ai avut răbdare-un pic,
Că spărsăş oala dă noapce
A lu fracili ăl mic.
